Parteneriat – Queen Elizabeth School and Sports College

Şcoala noastră a încheiat un parteneriat educaţional cu şcoala Queen Elizabeth School and Sports College, Atherstone din Marea Britanie, în anul 2012.

An de an s-au desfăşurat activităţi educative cu elevii şcolii noastre şi elevii englezi, concretizat prin schimburi de elevi.

Vă prezentăm câteva fotografii de la activităţile desfăşurate în timpul vizitei în România, a delegaţiei engleze din perioada 2 – 8 iunie 2015. Acestea s-au desfăşurat în şcoală, la Muzeul Antipa, la Muzeul de Geologie, cât şi la Constanţa, unde s-au vizitat fregatele din port, Delfinariu, dar şi plaja cu nisipul fin din Mamaia.

Acest parteneriat reprezintă o oportunitate pentru elevii şcolii noastre, înscrişi în clasele cu predare intensivă a limbii engleze, în vederea îmbunătăţirii cunoştinţelor de limbă engleză, cultură şi civilizaţie, iar pentru elevii englezi reprezintă şansa de a socializa şi de a cunoaşte sufletul poporului roman, cât şi cultura şi civilizaţia noastră.



Ultima actualizare: 26 februarie 2016 la 18:19